joi, 25 noiembrie 2010

Glasul tau ...


Sunt un critic innascut intr-un volum nemarginit al sentimentelor , cu un drept asupra viziunii timpului pierdut. Elogiat poate fi cuvantul meu asupra salbaticiei cu care percep viata. Intreaga mea existenta se descrie ca un basm narcisist, sau nu chiar! Dar cu siguranta asa l-ar descrie creaturile care nu ma stiu . Nu stiu sa ma citeasca ori nici nu au puterea de a-mi deslusi culoarea mintii sensibilizata de nevoia de exprimare libera.
Reordoneaza-mi Universul si am sa-ti demonstrez ca pot fi altfel decat lumea a cunoscut fata mea vreodata. Lucide idei imi cutremura mintea si-mi accelereaza bataile inimii cand agresivitatea-mi devoreaza amintirea ta... Tu, care mereu ai stiut sa ma indrumi , prin devastare si sfasaiere psihica si insasi comunicarea sacra dintre moartea noastra sa fie oare aievea?..Dragostea inseamna un leagan de curcubee parfumate si ghirlande de flori melodioase , impletite cu un legamant de incredere si intelegere, ingropate mai apoi in atatea clipe dulci, pline de iubire alaturi de acel cineva.
Trairile de atunci nu le mai pot readuce la viata , dar daca mi-e dor de tine ating iarba verde , proaspata si uda, privesc spre soarele cald cu razele lui aurii pline de poveste si apele tulbure , stravezii ale batranei ape aradene.
Acest dor nu duce lipsuri care sa-mi imbete firea! Asa-s eu ...si poate nu ai ajuns sa ma cunosti , si-mi pare rau ...ca te pierd in suspine..
Esti o faptura fara de care lumea nu ar conta...o lama ascutita de blestem asurzitor ..mereu ma acoperi cand binele dispare...mereu imi canti imnul mortii cand simt ca ma prabusesc in negura pacatelor...
Glasuri si glasuri ...dar mereu aceeasi liniste.... ohh viata ce a mai ramas din tine?