Mai dureaza oare ? Oare cat mai dureaza de mult ? Caut oare idealuri pe alte meleaguri?Ma simt capturata intr-un loc fara timp si fara viata.. doar un vid amar.Cine mai e acum sa ma mai certe.. sa-mi dea o lectie de viata ..daca nu eu ? cine ... Pentru moment nu ma pot plange, pentru ca sunt fericita-nauntrul meu si parca sunt o pasare careia i s-a oferit din nou libertatea in dar.. dar oare existenta mea atat de tare sa-i afecteze pe ceilalti ? Aud acum voci si sunete care-mi spun sa ma opresc sa termin cu cosmarul acesta care nu mai vrea sa se termine.. s-a atasat de lumea mea si s-a decis ca vrea sa ramana aici pe o perioada mai lunga decat eu imi doresc. ...iar restul .. rad .. ii aud cum rad. Care restu? Cine sunt restu? ... E loc pentru toti..pentru oameni ori vise, sperante , iluzii si dreptati.
Tac.. si incerc sa ma adun , sa ma pun pe picioare ... si astept ca apele tulbure sa se limpezeasca, sa se linisteasca.
Nu mai stiu daca m-am mai simtit vreodata asa sau sa fi simtit starea aceasta .. M-am lovit de realitate..Senzatia aceasta ma ingheata ma izbeste de niste stari inimaginabil de prafuite.
Parca simt cum trec din vis in realitate. Oare chiar sa fie realitatea ori e o alta etapa prin care trebuie sa trec ?Vad lumea doar facuta din cruzime si dispret... necaz si goliciune spirituala ... de aceea mi-e gol si mie sufletul dar nu si mintea, inima si gandul. Multe lucruri prezic viitorul .. Insa doar eu am puterea de a decide cararea pe care voi inainta.
Chiar nu am ce sa fac decat sa-mi multumesc ca am avut puterea de a ramane astfel ... ca am realizat unde am gresit ..nimic nu vreau mai mult decat sa mai vad odata lumina care parca ieri imi lumina fata...acum stiu ca am gresit.. si nu am decat sa imbratisez singuratatea in care m-am sufocat eu insami..
Incerc sa ma mint sa-mi fie mai simplu dar nu o pot tine asa la nesfarsit. Stiu ca am nevoie de ajutor si nu mi-e rusine sa recunosc dar nu sunt atat de neputincioasa precum ma credeau ei . Dar oare cum ma pot ajuta ei daca eu nu vreau sa ma ajut ? Nu-mi dau pace si ma suprasolicit pentru a arata de ce sunt in stare ... sa arat ca mintea nu mi-e obosita si pot iesi din mocirla in care am intrat cu propria vointa .
Cu stiinta am intrat in atatea si n-am regretat nimic... nici acum n-am sa regret.. doar ca am sa-mi urmez calea mea fara a da o clipa inapoi . Am sa ma zbat sa ajung pe calea mea calcand probabil iar si iar in aceleasi greseli... Lacrimi , pacate , regrete si frustrari ...toate ma vor pandi si vor astepta sa le cad prada . Acum imi promit mie ca va fi cum vreau eu .. nu cum lumea vrea pentru ca am invatat ce este bine , ce este cenusiu sau roz, ce e parfumat sau ce este putrezit.
Voi avea grija de alegerile pe care viata mi le ingaduie iar lucrurile care-mi sunt patate le voi transforma in miresme divine ... sau cel putin asta-mi doresc... si doar atunci voi renunta cand in noapte ultima stea se va stinge ...
superb scris
RăspundețiȘtergere